Loading

Esecul celor aflati la inceput de drum si cum il pot depasi

November 21, 2017 / 1 COMMENTS / 118 VIEWS

Romania duce lipsa de capital de risc, mai ales cand vine vorba de piata start-upurilor. Dar vestea buna este ca am aflat care sunt principalele motive carora se datoreaza acest fapt si am ales sa le impartasim cu voi. In continuare, va prezentam cele mai importante motive pentru care idei foarte bune se traduc de cele mai multe ori in start-upuri care nu cunosc succesul pe piata locala, precum si potentiale solutii pentru problemele identificate.

Investitiile din stadiul de idee sunt putine

Rareori se intampla ca o afacere sa fie finantata inca din stadiul de idee. Nu exista suficienti investitori, iar cei existenti aleg sa finanteze afaceri care ofera cifre reale de vanzari si date financiare realiste. O potentiala solutie poate veni din partea antreprenorilor care au cunoscut succesul pe piata internationala si ar putea indica investitorilor start-upuri cu potential care se dezvolta in Romania.

Nu exista suficiente exemple de succes

Un motiv aflat in stransa legatura cu cel indicat mai sus este cel referitor la existenta unui numar relativ redus de start-upuri care au cunoscut succesul. Drept consecinta, piata locala nu atrage investitorii. Este imporant nivelul de credibilitate oferit de catre piata locala, iar un numar mai mare de companii romanesti care au cunoscut succesul pe plan international ar oferi mai multa credibilitate pietei si ar atrage mai multi investitori.

Lipsa de deschidere si experienta a antreprenorilor

Antreprenorii aflati la inceput de drum manifesta adesea o reticenta cand vine vorba de a primi sfaturi de la oameni cu mai multa experienta in business. Acestia fie au impresia ca stiu ceea ce trebuie sa cunosaca deja pentru a-si creste afacerea, fie manifesta teama de a nu le fi furate ideile. Lipsa lor de deschidere se coreleaza si cu o lipsa de experienta, care se traduce in ignorarea aproape completa a dinamicii pietei, cand acestia isi dezvolta produsul. Ei refuza de cele mai multe ori sa isi promoveze produsul, pana cand acesta nu este finalizat si aleg sa se concentreze exclusiv pe dezvoltarea acestuia, fara a-si suplini munca printr-un efort de promovare si marketing.

Si totusi…exista vesti bune

In Romania, piata start-upurilor se afla intr-o continua crestere, mai ales a celor din domeniul tehnologiei, existand tot mai multi tineri care cauta solutii pentru problemele societatii si aleg sa le transforme intr-o afacere. Se remarca astfel o indepartare fata de mentalitatile invechite, comode, auto-suficiente, prin care jobul stabil, sigur si cat mai previzibil este alegerea cea mai potrivita. Astfel, un potential exista, avem tineri dispusi sa isi asume riscuri si tot ce le mai ramane de facut este sa-si atraga capitalul de risc, nu doar din surse proprii, propriile economii sau imprumuturi de la apropiati, ci din diferite surse de finantare, care sa le vina in sprijin.

In acest scop, exista spre exemplu evenimentele de networking, care fac posibila interactiunea intre antreprenorii aflati la inceput de drum si investitori sau mentori, care le pot sustine afacerile. Alte solutii cu ajutorul carora antreprenorii isi pot fructifica ideile si creste business-urile sunt incubatoarele de afaceri. Acestea gazduiesc de obicei start-upuri din domeniul industriei IT sau al industriilor creative si ofera, in cele mai multe cazuri si accesul la o comunitate – de mentori, consultanti, traineri sau alti antreprenori – oameni care ajuta la cresterea unei afaceri aflate la inceput de drum.

Si pentru ca tot vorbeam despre idei de afaceri, te invitam pe aceasta cale sa faci parte din comunitatea Ingenius Hub, o comunitate de oameni cu idei ingenioase. Daca ai o astfel de idee, dar nu ai capacitatile necesare de a atrage resurse pentru a o finanta sau spatiu pentru a lucra la ideea ta, Ingenius Hub iti vine in ajutor atat cu spatiu de lucru, cat si cu o echipa de consultanti si mentori, a caror experienta in business si atragere de fonduri europene iti poate oferi oportunitatea sa te apropii de succes. Mai multe detalii despre serviciile pe care le oferim, poti afla de aici.

 

Category: Blog
Cosmin Plesa, November 23, 2017 Reply »

Buna ziua,

Vreau sa fac si eu parte din comunitatea Ingenius Hub si as vrea sa-mi prezint ideea de afaceri unor investitori. Totodata as vrea sa stiu ce ar trebui sa pregatesc pentru a arata investitorilor astfel incat sa fie interesati.

add a comment