Reportaj PROTV - Au accesat fonduri europene si au pornit afaceri de la zero. Ideile care le-au adus succesul unor tineri din Capitala

Atunci cand crezi in ideea ta, succesul este mult mai usor de atins. Este reteta mai multor tineri din Capitala care, dupa cateva luni de munca asidua, spun mandri ca au o afacere profitabila.

Pentru a porni la drum, au folosit si fonduri europene. Iar de anul trecut, bugetele sunt de doua ori mai mari fata de 2014.

In plus, trebuie sa stiti ca Uniunea Europeana pune la bataie chiar si finantari de pana la 120 de mii de lei pentru fiecare antreprenor.

Cu 25.000 de euro, bani din fonduri europene, dar si cu mult curaj, Florin a creat o retea de socializare romaneasca.

Florin Cepraga, antreprenor: “Vorbim aici fie de promovarea unor actiuni pe care le faci in mod individual, fie la nivelul unei companii. Si poti sa postezi acolo anunturi, mesaje, recomandari, servicii, ce angajezi, ce faci, fotografii, filmulete din actiunile tale.”

Si Radu si-a luat inima in dinti si a pus pe picioare o afacere profitabila. Avea deja experienta pentru ca a ajutat alti antreprenori sa obtina bani europeni. Jumatate din suma primita de la Uniunea Europeana a folosit-o pentru a cumpara utilaje, iar cealalta jumatate pentru salarii, promovare si logistica.

Radu Diaconu, antrepenor: “Site-ul a costat undeva la 2000 de euro, cu tot cu partea de promovare ulteriora. Facem pernute personalizate, cu broderie personalizata si cu plante aromate. Levantica de la Vaslui, petalele de trandafir de la Suceava sau Brasov, la Buzau salvie.”

Alexandru, la doar 21 de ani, are propria firma de marketing si web design. Secretul? Nebunia tineretii si dorinta de a reusi.

Alexandru Kelerman: “Ma ocup cu doua lucruri, cu marketing online, tot ce tine de business online si cu design care sustine aceasta consultanta.”

Tinerii afaceristi, aflati la inceput de drum, au gasit si solutii pentru a reduce costurile. De pilda, nu au propriul lor birou. Isi fac treaba in spatii comune de lucru, numite hub-uri.

Lucian Hainarosie, antreprenor: “Cu banii pe care i-as fi cheltuit sa inchiriez un birou, aici am un pachet de servicii mult mai complexe. Asisitenta juricica si asistenta financiara, consultanta pe fonduri europene.”

Astfel de centre exista deja in mai multe orase din Romania. Cele mai multe birouri comune sunt in Bucuresti, Cluj si Constanta.

Vezi reportajul complet aici: https://stirileprotv.ro/stiri/financiar/au-accesat-fonduri-europene-si-au-pornit-afaceri-de-la-zero-ideile-care-le-au-adus-succesul-unor-tineri-din-capitala.html

One Comment

  1. Mi se pare excelent ca toate exemplele din reportajul PRO TV sunt legate de Ingenius Hub. Unele sunt chiar filmate la hub. Iata ca am ajuns la PRO TV fara niciun efort de PR altul decat munca noastra serioasa. Good job!:)

Adauga un comentariu