Forumul Internațional al economiei sociale și solidare - o reţea mondială de actori sociali

Forumul Internațional al economiei sociale și solidare - o reţea mondială de actori sociali

Forumul Internațional al economiei sociale şi solidare (ESS) este o rețea de actori ai economiei sociale și solidare creată în 2004, care include organizații și întreprinderi ale economiei sociale de pe patru continente. Forumul, la care au aderat în prezent  35 de membri din 14 țări diferite, are ca obiectiv de a promova economia socială și solidară la nivel mondial.

 

Forumul Internațional al ESS a organizat opt întâlniri anuale la Mont Blanc, constituindu-se ca o  alternativă la Forumul Economic de la Davos. Cea de-a 9-a ediție a forumului din 2020 a fost prganizată online, din cauza pandemiei. Cea de-a 10-a va fi organizată pentru prima dată, într-un loc diferit de vârful Mont Blanc si anume în Columbia.

 

Tema generală aleasă pentru întâlnirea din Columbia, care va avea loc pe 17, 18 și 19 octombrie 2022 este “Economia socială și solidară, soluții locale și internaționale într-o lume în plină transformare“. Cu aveastă ocazie  vor fi abordate 10 sub-teme, printre care: formarea în domeniul economiei sociale, cadrele juridice şi reglementare, transformarea socială, egalitatea, incluziunea, nevoia de instrumente statistice, finanțarea și politicile publice privind ESS.

 

Acest eveniment de trei zile va reuni lideri şi actori ai economiei sociale şi solidare din întreaga lume. Pe lângă mesele rotunde, vor fi desfășurate acțiuni de pledoarie pentru o mai bună recunoaștere a economiei sociale la nivel local, regional, național și internațional. Dezbaterile şi schimburile de idei au ca scop formularea în comun a unor propuneri și acorduri care să contribuie la găsirea unor soluţii constructive şi consenuale provocărilor epocii actuale.

 

Cei interesaţi pot obţinere informaţii suplimentare privind acest eveniment la următoarea adresă:

https://www.essforuminternational.com/les-rencontres-du-mont-blanc-edition